MEDULA – corpul uman
>1.Parteainterioară,caopoziţieclară acolo unde e nevoie şi se poate face, de partea exterioară a unui organ.2. Parte a ţesutului cerebral.3. Stratul de mielină descoperit în unele fibre nervoase.
Corpul uman de la A la Z – Organe, glande, sangele si arterele, sisteme si nervi. Totul despre corpul uman
>1.Parteainterioară,caopoziţieclară acolo unde e nevoie şi se poate face, de partea exterioară a unui organ.2. Parte a ţesutului cerebral.3. Stratul de mielină descoperit în unele fibre nervoase.
>Ramură a medicinii care se ocupă de prevenirea bolilor, spre deosebire de alte specialităţi care se ocupă de tratamentul acestora. Un medic specializat în medicină preventivă poate da pacienţilor sfaturi referitoare la o gamă largă de probleme, de la purificarea Mai mult…
>Specialitate medicală care se ocupă de studierea, diagnosticul, prevenirea şi tratamentul afecţiunilor ce se asociază practicării sportului, precum şi de metodele de apreciere şi îmbunătăţire a performanţei sportive.
>Ramură a medicinii care aplică principiile şi metodologia ştiinţelor medicale la domeniul juridic şi investighează moartea subită în circumstanţe suspecte. Este o specialitate aflată în strânsă legătură cu anatomia patologică.
>Sub această denumire sunt cuprinse mai multe ramuri ale medicinii, cum ar fi acupunctura, homeopatia, fitoterapia, tehnicile de meditaţie, tehnicile de tratament prin bioenergie, cristalote-rapia etc. 0 parte din acestea sunt practicate de medici, altă parte de persoane fără pregătire Mai mult…